VITICULTURA CA BAZA DE MATERIE PRIMA

PENTRU INDUSTRIA VINULUI

2.1. Obiectul, caracteristicile, etapele de dezvoltare si

       importanta viticulturii.

Deşi viţa de vie este reprezentată in cultură de o singura specie, depaseste in aria ei de raspandire orice altă specie fructiferă, datorită valorii alimentare, terapeutice, de agrement si economice a strugurilor, mustului si vinului, a produselor derivate din vin ca şi a subproduselor de la vinificaţie.

Viticultura se deosebeste de celelalte culturi agro-alimentare printr-un anumit specific şi se poate defini ca „activitatea tehnică pe care o desfaşoară omul ajutat de masini, unelte, animale şi diverse materiale, care constă in inmulţirea vitelor, infiinţarea plantaţiilor viticole şi dirijarea creşterii şi rodirii vitelor (roditoare şi ajutătoare) cu scopul de a obţine cat mai economic, producţii cat mai mari şi mai bune de struguri”.

Reprezintă o principala ramură de productie a agriculturii, cu o importanţa economico-socială deosebită, avand urmatoarele funcţii caracteristice principale:

-         Sursa de hrană pentru populaţie.

-         Participă la valorificarea raţionala a fondului funcciar al ţării.

-         Constitue baza de materii prime si export.

In dezvoltarea viticulturii noastre ca şi a celei mondiale, se deosebesc trei etape mari, şi anume:

Etapa prefiloxerică. Caracterizată printr-o crestere accentuată a suprafeţelor plantate cu vii (33.600 ha. in secolul XVIII si 95.876 in 1864), datorită mai ales a reformelor din 1859 pană la1864 si avantului exportului.

In această perioada, viticultura se practică mai ales pe terenurile cele mai favorabile, cu soiuri indigene adaptate la condiţiile locale, nefiind extinse la campie. Drept urmare, vinurile preparate erau cunoscute şi cautate peste graniţa anumitor ţări, cum ar fi: Rusia, Polonia, Austro-Ungaria, Italia, Germania, Franţa, Turcia, Egytp, etc.. La Iaşi toate statele străine dispuneau de consulate pentru exportul de vinuri.

Etapa filoxerică si postfiloxerică. Aparitia filoxerei (Philoxera vastatrix) ce s-a inregistrat in Romania in 1884 (chiţorani, podgoria Dealul Mare) a constituit o etapa de revolutie pentru intreaga viticultură pe glob.

Lupta de apărare contra atacului a durat timp de mai multe decenii şi momentul culminant a fost marcat atunci cand s-a recurs la altuirea viţei de vie pe portaltoi vegetativ, din specii sălbatice, cu rezistenţa mare la atacul insectei.

Deşi filoxfera, distrugand plantaţiile vechi (afară de cele de pe nisipuri), a distrus tot ceea ce s-a concretizat sub forma de sortiment timp de secole, rupand legatura cu tradiţia, prin folosirea unui mare numar de specii sălbatice şi hibrizi interspecifici pentru portaltoi s-a ajuns la o si mai larga raspandirea a viţei de vie, o mai buna adaptare a suportului (portaltoiului) la diferitele tipuri genetice de sol şi deiverse microclimate, şi in consecinţa la o crestere cantitativă şi calitativă a productiei.

Etapa moderna. Incepand cu secolul XX şi pană in prezent viticultura s-a caracterizat prin multiple mutatii de ordin cantitativ şi calitativ.

In primul rand, a crescut apreciabil suprafaţa plantată cu viţa de vie, deşi in această perioada s-a constatat şi unele stagnari sau chiar diminuari, puse mai ales pe seama distrugerii razboaielor, a defrişărilor sau a unor calamităţi.

Schimbări insemnate s-au produs in sortimentul plantaţiilor ranunţandu-se mai mult la soiurile slab productive şi de proasta calitate, mai ales a hibrizilor direct producatori, cultivandu-se soiuri valoroase, cu insusiri superioare. Paşi importanţi s-au facut şi in tehnologia cultivării viţei de vie, care se realizeaza astăzi pe baze stiinţifice, dupa tehnici noi, cu intensificarea culturii prin folosirea mecanizării, chimizării, irigării, etc..

In ulrimii 25-30 de ani, ca urmare a sprijinului acordat de statul socialist, viticultura ţării noastre a cunoscut transformări radicale, lichidandu-se in mare parte lipsurile mostenite devenind treptat o cultură de tip industrial.

2.2. Situaţia actuală si dezvoltarea in perspectiva

       a viticulturii din ţara noastră

Situaţia actuală a ptrimoniului viticol din tara noastră reflectă politica statului nostru, care acorda o atentie deosebită dezvoltării acestui sector. Romania se numara azi printre ţările viticole care cultivă peste 300.000 ha. (328.000 in 1975) cu tendinţa de creştere pană la 45.000-500.000 ha., specificul viticulturii romanesti fiind caracterul insular al viilor, adunate in masive mari, cu vocaţie naturala si habitat propriu, aşezate pe dealuri sau nisipuri improprii pentru agricultura cerealieră.

In anii socialismului viticultura a devenit un sector de producţie cu o mare pondere in economia ţării, capatand din partea statului tot spijinul şi o orientare ştiinţifică nouă. In consecinţă s-a trecut la refacerea podgoriilor vechi si la infiinţarea altora ce au devenit cunoscute intr-un timp foarte scurt. Creşterea suprafetelor de vii a avut in vedere lucrările de zonare, raionare si microraionare, amplasarea sortimentelor pe functii economice si sisteme de cultura la locurile cu vocatie.

S-a trecut de asemenea la modernizarea patrimoniului viticol, urmarind la ponderea sa o deţină plantaţiile moderne de inalt randament şi cu eficienta economică ridicată. Totuşi, deşi s-au obţinut unele rezultate bune pana in prezent, ele nu reflectă potenţialul podgoriilor noastre şi condiţiile de care dispunem, fapte evidenţiate indeosebi in luna octombrie 1975 cand sectorul viti-viticol a fost analizat de catre conducerea superioara de partid. Pentru continua dezvoltare şi modernizare a viticulturii „Programul special de dezvoltare si modernizare a viticulturii pentru perioada 1976-1980 si perspectiva 1985” işi fixeaza ca obiectiv principal realizarea unei viticulturi moderne intensive de inaltă productivitate bazată pe alicarea unor tehnologii superioare şi pe folosirea celor mai noi cuceriri ale ştiinţei.

In contextul cerinţelor de mai sus, viticultura are de rezolvat in viitor următoarele obiective principale:

- Modernizarea plantaţiilor de vii existente (asigurarea condiţiilor de mecanizare, indesirea şi ridicarea vegetativă a butucului etc.), infiinţarea de noi plantaţii si imbunataţirea tehnologiilor care să asigure cresterea producţiei  de struguri şi vinuri, şi cresterea unei ambundente de produse viti-vinivole, menite sa satisfacă nevoile consumului intern şi cerinţele exportului.

- Continuarea procesului ce concentrare şi specializare a producţiei şi realizarea de noi plantaţii viticole intensive cu soiuri de masă conveer de producţie, astfel incat strugurii de masă sa reprezinte in urmatorii ani 30 % din totalul producţiei de struguri.

- Defrişarea viilor de hibrizi şi a celor nobile îmbătrânite, neeconomice, treptat, numai pe măsura intrării de rod a noilor plantaţii, astfel ca suprafaţa viticolă să nu scadă.

- Organizarea producerii materialului săditor biticol în unităţi pepieneristice mari, bine dotate, amplasate in zonele favorabile, care să asigure nevoile fiecărui judeţ.

- Generalizarea formelor superioare de organizare a producţiei viticole şi de retribuire a muncii, în ferme viticole specializate şi în asociaţii viticole.

- Creşterea productivităţii muncii prin aplicarea tehnologiilor moderne, ridicarea gradului de mecanizare şi chimizare.

Realizarea acestor deziderate vor contribui la ridicarea viticulturii pe o treaptă superioară, corespunzător cerinţelor impuse de etapa pe care o parcurgem.

2.3. Patrimoniul viticol al R.S.R.

Cultura viţei de vie, favorizată de condiţiile naturale este una din cele mai vechi îndeletniciri ale poporului român. Datorită condiţiilor naturale variate, numeroase podgorii au luat naştere si s-au dezvoltat de-a lungul secolelor,p purtând amprenta timpului, a condiţiilor pedoclimatice şi a oamenilor care au statornicit aici o puternică tradiţie viniviticolă. La început, cultura viţei de vie s-a dezvoltat mai ales pe colinele care mărginesc lanţul munţilor Carpaţi, datând de secole, iar altele de milenii, fapt ce explică si geneza denumirii de podgorie, dată unor suprafeţe întinse de vie, care în vechea slavă înseamnă „sub munte”. Lipsind baza ştiinţifică si o linie de orientare din partea statului, în perioada dintre cele două războaie, viţa de vie s-a extins şi la şes (mai ales în cadrul proprietăţilor ţărăneşti). După 23 august – 1944, suprafaţa viticolă, ca întregul teritoriu agricol al ţării, s-a reorganizat după concepţii noi, ştiinţifice. Patrimoniul viticol al ţării are un areal larg de răspândire, viile găsindu-se aproape pe întreg teritoriu, bineînţeles cu excepţia lanţului muntos unde nu sunt condiţii de cultivare. Ea îşi păstrează tradiţia milenară de extindere şi dezvoltare în sistem colinar, în masive puternice, formând bazine naturale. Cele mai multe din suprafeţele viticole au o aşezare grupată, formând unităţi teritoriale mai mari sau mai mici: podgorii, bazine, centre si plaiuri viticole.

Podgoria

Ca unitate viticolă naturală, este un masiv viticol, care are la bază comuna şi se caracterizează prin orografie, expoziţie si caracteristici pedoclimatice proprii, care determină obţinerea unor produse cu însuşiri compoziţionale şi senzoriale specifice. Ele pot fi compacte şi cu suprafeţe foarte mari de zeci de mii de hectare sau pot avea suprafeţe mai reduse şi risipite la anumite distanţe. În acest ultim caz se grupează în centre viticole, teritoriu viticol constituit din localităţi izolate sau grupe mici de comune cu peste 5 % suprafaţă viticolă şi cu o localitate renumită prin calitatea strugurilor şi a vinurilor ce le produce.

Plaiul viticol

Reprezintă un teritoriu natural mai restâns, ce face parte dintr-o podgorie sau centru viticol în care, datorită aceloraşi condiţii climatice, de cultură si tehnologice, se obţin vinuri cu anumite însuşiri calitative. Întrucât podgoriile reprezintă unităţi naturale, care sunt dependente de împărţirile administrative, se vor descrie după criterii geografice. Pe judeţe suprafaţa viticolă este neuniform repartizată. Astfel cea mai mare suprafaţă ocupată cu vii este deţinută de judeţul Vrancea (cca. 32.000 ha.), urmată de judeţul Galaţi (cca. 26.000 ha.), Dolj (cca. 23.000 ha.), Vaslui (cca. 20.000 ha.), Buzău (cca. 18.000 ha.) şi Constanţa (cca. 17.000 ha.). Podgoriile ţării noastre se grupează astfel:

2.3.1. Podgoriile din zona dealurilor si colinelor

          subcarpaţilor meridionali (Subcarpatice)

Formează lanţul podgoriilor din zona carpaţilor sudici şi de întind de la Tâmboeşti până la Caraş-Severin. Cele mai renumite podgorii dintre acestea sunt:

2.3.1.1. Podgoria Dealu Mare

Podgorie de calitate, aşezată în inima ţării cu o istorie bogată, ce-şi are începutul în epoca geto-dacică şi care prin surafaţă, denstate şi potenţial formează masivul viticol cel mai deseamă al ţării, ocupând dealurile si colinele ce se întind de la apa Teleajenului până la apa Buzăului.

Ocupă o suprafaţă de 30.000 ha., reprezentând cca. 10 % din suprafaţa de vii a ţării, având o lungime de 60 km şi, foarte important, cu o expoziţie sudică.

Microclimatul si factorii edafici sunt dintre cei mai favorabili, asigurând producţii ridicate de struguri şi produse de calitate. Sortimentul acestei podgorii cuprine o gamă variată de soiuri, în prezent fiind orientat mai ales spre vinuri roşii (Cabernet sau Sauvignon şi Merlot) şi vinuri aromate (Tămîioase) sau demiseci (Grasă de Pietroasele).

Dintre celălalte soiuri cultivate sunt de menţionat Rieslingul italian ce ocupă o suprafaţă destul de mare, soiurile vechi româneşti Gordinul şi Başicata de Dealu Mare ş.a..

Sunt bine reprezentate şi soiurile pentru strugurii de masă cu deosebire Muscat de Hamburg, Afuz Ali, Coarnă neagră, Razachie roză şi albă. În persepctivă se prevede o extindere a soiurilor negre (Cabernet Sauvignon şi Merlot) ce găsesc condiţii eco-fiziologice foarte bune pentru producerea unor vinuri de mare marcă. Podgoria Dealu Mare dă toată gama de vinuri curente de masă, vinuri de calitate superioară albe şi roşii, caracterizate printr-o anumită pesonalitate. Astfel, cele roşii sunt intens colorate, extractive, acumulând maximum de calităţi după o învechire prelungită. Vinurile albe sunt parfumate, onctuase, suave si fine la gust. Producţia ambundentă este valorificată de marile centre industriale şi stanţiunile balneo-climatice de pe Valea Prahovei. Podgoria cuprinde următoarele bazine principale:

-Bazinul Dealu Mare – Ploieşti cu centrele:

a) Valea Călugărească cu viile de pe plaiurile Gura Văii, Valea Popii, Valea Zidului, Valea Mantei, Valea Poenii, Valea Săracă, Valea Urloi, Valea Nicovan, Valea Largă, Valea Meilor, Dealul Şcheaul şi Dealul Cernăteşti.

b) Bucov cu viile de la Chiţorani, Dealul Bighiliu, Valea Orlei, Pleaşa, Scăeni, Seciu, Boldeşti.

- Bazinul Urlaţi – Ceptura cu viile de la Valea Pietrii, Valea Boului, Orzoaia, Valea Nucetului, Valea Crângului, Mărunţişi, Ceptura de Sus şi Ceptura de Jos.

- Bazinul Buzăului cu următoarele centre mai importante:

            a) Tohani-Jugureni ce cuprinde viile de la Vadu Săpat, Mizil, Tohani, Jugureni, Finţeteşti, Perşunari.

            b) Braza-Vispeşti – Istriţa, specializată mai ales pentru soiuri de struguri de masă cu viile din satele Greceanca, Breaza, Vispeşti, Năeni.

            c) Pietroasele-Gura Sărăţii – cu viile de la Pietroasa de Sus şi Pietroasa de Jos, Ochiul Boului, Şarânga, Gura Sărăţii.

În perspectivă se prevede o concentrare a plantaţiilor de soiuri roşii  în jurul centrului Gura-Sărăţii şi a soiurilor Tămîioasă si Grasă în împrejurimile centrului viticol Pietroasa.

            d) Valea Teancului – Săsenii Noi, cuprinzând viile de la Merei, Valea Teancului, Monteoru, Săsenii Noi, Gura Nişcovului.

În această podgorie, ai precis la valea Călugărească se află amplasat I.C.V.V., iar Pietroasele staţiune experimentală viticolă.

2.3.1.2. Podgoriile Drăgăşani şi Sâmbureşti

Sunt amplasate pe cele două maluri ale Oltului, prima în dreapta Oltului, iar cealaltă în stânga. Podgoria Drăgăşani este una din cele mai vestite podgorii, unde vechimea culturii viţei de vie „se-mpleteşte cu începuturile de istorie nescrisă a noroadelor”.

Se întinde pe aproape 60 de km de la Ariceşti până la Ioneşti, cuprinzând o suprafaţă de apoximativ 10.000 ha., amplasată pe terase si coline de o altitudine de 200-460 metrii.

Dintre centrele viticole mai importante evidenţiem pe cele de la Mitrofani, Prundeni, Zăvideni, Orleşti, Scundu, Ioneşti, Zlătărei, Stefăneşti, Lungeşti, Suţeşti, Creţeni, Goşoieni, Amărăşti, Fumureni, Uşurei si bineînţeles Drăgăşani.

Merită  citate si câteva unităţi delimitate natural ca: Dealul Oltului, Colina, Dobruşa, consacrate producerii vinurilor cu denumire de origine.

Sortimentul vechi al podgoriei era compus din: Braghină, Crimpoşie şi Gordan. În prezent s-a extins foarte mult Galbena de Ardeal (Feteasca regală).

Soiurile Riesling italian si Pinot gris produc struguri din care se obţin vinuri albe de calitate superioară, foarte fine.

Podgoria Drăgăşani produce şi vinuri aromate de înaltă marcă prin cultivarea soiurilor Tămîioasă albă de Drăgăşani, Muscat Ottonel şi Sauvignon. Vinurile roşii sunt mai puţin reprezentate, unele încercări făcându-se cu Cabernet Sauvignon şi Pinot noir.

Podgoria Sâmbureşti, cu o suprafaţă de aproapte 2000 ha. a fost până nu de mult inclusă în cea a Drăgăşanilor. Este renumită ca producătoare de vinuri roşii de înaltă calitate.

Sortimentul de bază este format din Pinot noir din care se obţine un vin roşu, catifelat şi Cabernet Sauvignon, ce produce vinuri extractive, dure la gust, când sunt tinere, şi pline de nerv după o maturare de 2-3 ani. Menţionăm de asemenea cultura soiului autohton Negru vârtos ca şi tendinţele de extindere a Merlotului.

În microclimatul acesto podgorii, soiurile pentru strugurii de masă sunt puţin favorizate, de aceea ele nu se cultivă pe suprafeţe însemnate.

Podgoria Drăgăşani se remarcă şi prin „Tulburelul de Drăgăşani” ca şi prin „Pelinul de mai”

2.3.1.3. Podgoriile Argeşului (Leordeni-Ştefăneşti)

Podgoriile Argeşului se întind pe colinele si terasele de pe malul stâng al Argeşului, ce se desfăşoară de la Capul Dealului până la Ştefăneşti. Au o lungine de aproximativ 40 km şi o lăţime de 3-5 km., ce ajunge uneori chiar la 15 km.. În trecut erau răzleţe, aspectul închegat fiind terminat în ultimele două decenii, când suprafaţa cultivată a ajuns la aproximatv 5000 ha..

Vechiul sortiment format din Crâmpoşie, Gordan şi Brahină a fost părăsit, astăzi fiind extinse soiurile pentru vinuri albe superioare si a celor aromate: Fetasca Albă, Riesling italian, Tămîioasă Românească, Sauvignon s.a.. O pondere mare o mai au încă strugurii de masă îndeosebi Regina viilor, Muscatul Hamburg, Coarna neagră etc.. Centrele viticole mai mari sunt cele de la Leordeni, Călineşti, Topoloveni, Valea-Mare, Goleşti, Stefăneşti.

2.3.2. Podgoriile din zona dealurilor şi colinelor subcarpaţilor

          orientali (podgoriile estcarpatice, Moldovei)

În această grupă sunt incluse podgoriile din zona dealurilor şi colinelor Subcarpaţilor răsăriteni de la Tîboieşti până la Cotnari

2.3.2.1. Podgoria Tîmboieşti

Podgorie tânără, nou creată, ce face legătura între podgoriile subcarpatice cu cele din sudul Moldovei. Viticultura este orientată spre cultura soiurilor de masă, unde găseşte condiţii naturale propice, având ca soi conducător Afuz-Aliul.

Centrele cele mai importante sunt cele de la Tîmboieşti, Cândeşti, Bordeşti, Dragosloveni, Gugeşti, Tercheşti etc..

2.3.2.2. Podgoria Coteşti

Este profilată pe producerea di vinuri de calitate superioară albe si roşii cu obşinerea unor vinuri de masă din soiurile Fetească neagră si Merlot. Centrele cele mai importante sunt: Coteşti, Popeşti, Budeşti, Cârligele şi Dolhăuţi.

2.3.2.3. Podgoria Panciu

Cuprinde câteva mii de hectare, fiind specializată în struguri de masă şi vinuri uşoare, de larg consum. Strugurii de masă, în care predomină soiul Chasselas Doré sunt armunic constituiţi la maturitate, crocanţi, au o savoare plăcută şi prospeţime, fapt pentru care sunt mult solicitaţi de consumatorii interni si externi.

Vinurile de consum curent de bună calitate se obţin din soiurile Galbenă, Chasselas s.a., iar cele superioare Riesling, Fetească Albă, Aligoté, etc.. Localităţile viticole mai importante sunt cele de la Panciu, Diocheţi-Rediu, Dumbrava, Moviliţa, Fitioneşti, Străoanele. Sunt de remarcat si comunele Păuneşti, Rugineşti şi Pănceşti, care cuprind câteva sute de hectare de vie, în prezent incluse în podgoria Panciu, dar cu perspective de a deveni podgorie.

2.3.2.4. Podgoria Odobeşti

Este una dintre cele mai vechi şi mai renumite podgorii din Moldova ale cărui vii împodobesc dealurile cu pante dulci de la curbura carpaţilor, asigurând producţii ridicate de struguri si vinuri echilibrate, de bună calitate. Plantaţiile sunt constituite in masive, fără întreruperi, insule si goluri, fiecare localitate formând o micropodgorie ca cele de la: Odobeşti, Unirea, Vârteşcoiu, Jeariştea, Vărsătura, Pădureni, Cazaclia, Baloteşti şi Ţifeşti, acestea din urmă formând un mic bazin viticol împreună cu satele Găgeşti, Sârbi, Clipiceşti. Podgoria a fost consacrată pentru vinuri curente de masă de larg consum, slab alcoolice, având în frunte sortimentul de renume istoric format din Galbenă, Plăvaie şi Mustoasă. În prezent producţia este orientată către soiuri de calitate de un grad alcoolic mai ridicat, făcând apel la Riesling italian, Fetească regală (Galbenă de Ardeal), Fetească Albă ş.a.. U vin uşor de masă ce se distinge prin fineţe la gust este „Dubla galbenă”, ce se obşine prin cupajare în părţi egale a Galbenei de Ardeal cu Galbenă de Odobeşti la care se adaugă uneori şi puţin Muscat Ottonel, caracterizat a fi „vin de curse lungi de o zi şi de o noapte, la orice fel de petrecere si masă, fără teamă de a osteni si a te face să pierzi măsura. Cel care îl bea tot mai cere, simţindu-se lejer şi fără dureri de cap”.

 2.3.2.5 Podgoria Nicoreşti

Este amplasată pe malul stâng al Siretului la nord de oraşul Tecuci, statornicită legendar de pe vreme lui Ştefan cel Mare, cuprizând centrele viticole Nicoreşti, Poiana, Buciumeni. Sortimentul podgoriei este constituit din vinuri roşii, cu soiul conducători Bobească neagră, cunoscut de secole ce a supravieţuit atacului filoxerei. Vinul Băbească este un vin roşu, rubiniu de larg consum ce se poate înscrie pe orbita vinurilor de calitate, atunci când este cupajat cu Cabernet Sauvignon, Fetească neagră şi în mod deosebit cu Merlot care compensează lipsa de culoare şi-i imprimă totodată o fructozitate mai pronunţată

2.3.2.6. Podgoriile de pe valea Chinejii

Se încadrează în categoria podgodriilor noi creeate ce au luat fiinţă acum 15-20 ani, valorifincând dealurile care mărginesc valea Chinejii. Localităţile viticole mai importante sunt: Bereşti, Suceveni, Târgu Bujor, Cuca ş.a.. Sarcina de producţie o formează vinurile curente de masă şi cele superioare din soiurile Feteasca Albă, Riesling italian, Aligoté, vinurile aromate (Muscat Ottonel) şi vinurile roşii. Sortimentul nou este orientat spre vinuri roşii de calitate, având la bază Cabernet Sauvignon şi Merlotul.

2.3.2.7. Podgoria Huşi

Se află în punctul cel mai estic al Podişului Moldovenesc, cuprinzând cca. 20.000 ha.; formează un amfiteatru natural, cu centre importante la Huşi-oraş, Arsura, Buneşti, Moşna, Bohotin, Răducăneni.

Produce vinuri albe de larg consum, fine si plăcute, cel mai cunoscut fiind „Zghicara de Huşi”, vin uşor, cu titrul alcoolic scăzut. În prezent se extinde şi cultura soiurilor Fetească regală, Fetească Albă şi Muscat Ottonel.

În această podgorie îşi are originea şi soiul aromat „Busuioaca de Bohotini” (Muscat Nero de Spania).

2.3.2.8. Podgoriile Iaşului

Oraşul Iaşi este înconjurat de jur împrejur cu vii formând un adevărat colier viticol. Localităţile viticole componente sunt Bucium de pe Dealul Repedea, Vişani situat pe partea dreaptă a Dealului Vişanului, Miroslava de pe dealul cu acelaşi nume, Uricani numit prin „Roşu de Uricani”, Copou şi Şorogari. Sortimentul de producţie are la bază soiurile Alogoté şi Feteasca Albă. Se profilează şi o producţie de vinuri aromate din soiurile Busuioacă de Moldova şi Muscat Ottonel. Sortimentul pentru vinuri roşii nu este precis stabilit, preconizându-se cel pe bază de Fetească neagră şi Oporto.

2.3.2.9. Podgoria Cotnari

Podgoria voievodală Cotnari, titorită de către Ştefan cel Mare este situată în nordul Moldovei, fiind amplasată pe dealurile Cătălina, Paraclis, Pietrosul, Roznovanul, Cotnarilor şi Turcilor ocupând o suprafaţă de 1.500 ha.. Prin poziţia dealurilor de amfiteatru cu deschidere la sud, viile sunt adăpostite si ferite de curenţi şi brume. Astfel, se creează un microclimat special, ce permite acumularea de zaharuri şi în unii ani stafidirea strugurilor. De-a lungul istoriei s-a statornicit sortimentul compus din 4 soiuri asociate: Grasa de Cotnari 30%, ce conferă vinurilor dulceaţă, Fetească Alb 30 %, care imprimă fineţe şi grăbeşte învechirea, Frâncuşa 30 %, soi ce asigură producţia şi Busuioaca 10 %, care conferă vinului aroma. Poate avea diferite vârste, dar optimul calitativ şi-l etalează 2-3 ani de învechire, iar apogeul îl atinge după 10 ani. Vinul de Cotnari are un buchet particular, armonie şi fineţe, gust catifelat, suav rar întâlnit, fiind cu adevărat „cel mai nobil, cel mai sincer, cel mai puternic, un adevărat rege soare al vinurilor”.

2.3.3. Podgoriile Dobrogei

Viticultura Dobrogei se înscrie la loc de frunte în şiragul de perle ale podgoriilor româneşti. Cuprinde suprafeţele cultivate cu viţă de vie, situate între Dunăre şi Marea Neagră, ocupând 25.000 ha., cu perspectiva de a ajunge în viitor la 32.000 ha.. Alături de podgoriile vechi ca Sarica, Niculiţel, Ostrov-Almălău şi mai recent Murfatlar au apărut noi centre ca: Megidia, Nazarcia, Oltina, Cernavodă, Babadag, Ciocârleni ş.a. Podgoriile Dobrogei valori fiind în mod superior pământurile aride şi sărăcăcioase de altă dată prin terasarea dealurilor erodate, sterpe şi transformarea lor în uriaşe amfiteatre naturale, împodobite cu viţă de vie.

2.3.3.1. Podgoria Sarica-Niculiţel

Este cea mai veche si reputată podgorie a acestor locuri situată în Dobrogea de nord. Viile acoperă dealurile până la o altitudine de 300-400 m.. Cuprinde două bazine importante Sarica-Niculiţel şi Măcin-Isaccea. Sortimentul de bază îl formează vinurile albe si curente de masă şi superioare, care au ca soi conducător Aligoté-ul, ce-şi găseşte aici condiţii optime pentru producerea unui vin de calitate, echilibrat şi cu prospeţime. În ultimul timp s-a extins în cultură Rieslingul italian şi este în creştere conveerul soiurilor strugurilor de masă. Pe aceste meleaguri îşi are originea soiul numit „Somoveanca”, ce atestă vechimea culturii viţei de vie în această parte a ţării.

2.3.3.2. Podgoria Ostrov-Almălău

Este situată pe malul drept al Dunării la extremitate de sud-vest a Dobrogei, cuprinzând câteva mii de hectare. Microclimatul specific blând, creat de expoziţia nordică a dealurilor, ce fereşte viile de arşiţa soarelui dobrogean, asigură condiţii din cele mai bune pentru producerea strugurilor de masă. Soiul Afuz-Ali a găsit condiţii optime, fapt pentru care este cultivat pe mari suprafeţe, alături de Regina viilor, Muscat de Hmaburg ş.a.

2.3.3.3. Podgoria Murfatlar

Această vestită podgorie se întinde de-alungul văii Carasu de la comuna Basarabi la Cernavodă, însumând mai bine de 7000 ha., din care centrului viticol Murfatlar, situat pe teritorul comunelor Basarab şi Poarta Albă, îi revine cca. 2.600 ha.. Plantaţiile sunt amenajate în terase pe micropante cu expunere nordică, pe sol calcaros. Beneficiind de un climat secetos cu o bogată insolaţie şi temperaturi ridicate, aici se-ntrunesc cele mai bune condiţii pentru obţinerea vinurilor demidulci şi dulci ce s-au afirmat atât în ţară cât şi peste hotare. Sortimentul consacrat este format din Pinot Chordonnay, Pinos gris şi Riesling italian la care se adaugă uneori, muscatul Ottonel sau Tămâioasa românească în proporţie de 10-15 %. În prezent a început să se extindă şi sortimentul pentru vinuri roşii intens colorate, din soiurile Cabernet Sauvignon, Pinot noir şi Merlot. Sortimentul soiurilor pentru struguri de masă este constituit în primul rând din Avuz-Ali alături de Muscatul de Hamburg, Muscatul de Adda, Italia, etc.. Se prevede de asemeni introducerea în cultură a soiurilor, a pirene destinate fie consumul în stare proaspătă, fie industriei stafidelor. Vinurile de Murfatlar au personalitatea şi o expresivitate deosebită, fiind cunoscute şi apreciate şi în străinătate, confirmarea consituind-o şi sutele de medalii şi diplome accordate acestor vinuri cu prilegiul diverselor concursuri internaţionale.

2.3.4. Podgoriile nord carpatice

În cadrul geografic al R.S.R., Transilvania ocupă acea parte a ţării care se află în interiorul arcului carpatic caracterizată printr-un relief puternic fragmentat, cu condiţii pedologile şi climatice care favorizează cultivarea viţei de vie. În aceste condiţii explică de ce şi în această parte a ţării viticultura are vechi tradiţii, cu rădăcini din antichitate. Plantaţiile de vie se găsesc amplasate pe pante brăzdate de văi, cu înclinări foarte diferite ce pot ajunge până la 45˚ cu orientare spre sud, sud-est şi sud-vest până la o altitudine de 500-550 metrii. Deşi şi astăzi se mai găsesc structuri neuniformizate, ca moştenire a trecutului, cu vii răzleţe aproape în fiecare sat, în procesul istoric al dezvoltării viticole şi cu deosebire în ultimii 15-20 de ani sau individualizat câteva podgorii repartizate în trei zone distincte: zona din centru Transilvaniei, din nord-vest şi a treia cea din sud-vest

2.3.4.1. Podgoriile din centrul Transilvaniei

2.3.4.1.1. Podgoria Târnavele

Cuprinde viile amplasate pe valea celor două Târnave şi pe podiuşul dintre ele, începând cu localitatea Bălăuşeri şi pe valea  Târnavei Mici, până la Crăciunelul de jos,  de pe Târnava Mare, Media şi Dumbrăveni, alcătuind trei bazine viticole: Târnăveni, cu viile de la Târnăveni, Jidvei, Cetatea de Baltă, Bălcăciu, Sântămărei, Veseuşi, Adămuşi, Corneşti, Băgaciu, Mediaş, ce cuprinde centrele: Mediaş oraş, Bazna, Prestea Mare, Brateiu, Aţel, Argâbiciu, Axente Sever, Copşa Mică, Târnava, Dumbrăveni, Blaj, cu viile de la Blaj, Câmpia libertăţii, Valea Lungă, Micăşasa, Cistei, Şona, Crăciunelul de Jos, Scâncel ş.a.. Menţionăm de asemenea şi două centre viticole mai deosebite şi anume: Richiş, pe cale de a deveni bazin, cu viile de la Moşna, Nemşa şi Biertan, şi Dupuş, unde datrită cadrului natural şi microclimatului se obţin vinuri excepţionale din soiurile Muscat Ottonel, Pinot gris, Riesling italian şi Traminer. Sortimentul aceste podgorii este bine definit şi constantă în vinuri superioare în proporţie de 60 % şi vinuri demiseci şi licoroase 22 %. Strugurii de masă nu găsesc condiţii favorabile, fapt pentru care se cultivă şi se vor cultiva puţin în podgoria Târnavelor. Pe aceste melaguri se obţin unele vinuri de mare marcă şi anume: Muscat Ottonel şi Traminerul, vinuri aromate, dulci sau demiseci, de mare fineţe, ce lasă o bogată şi agreabilă remanenţă stimulatoare în gură. Muscatul Ottonel a devenit faima podgoriilor transilvănene, fiind considerat ca cel mai bun Ottonel din lume, bucurându-se de cele mai înalte aprecieri în concursurile internaţionale. Un soi bine adaptat la condiţiile acestor plaiuri este şi Feteasca Albă, iar ca soi de mare producţie şi de bună calitate s-a extins Galbena de Ardeal (Fetească regală) ce-şi are originea în aceste locuri (comuna Daneşi).

2.3.4.2. Podgoriile din nord-vestul Transilvaniei

Această zonă se găseşte la poalele munţilor Apuseni şi se află sub influenţa unui climat mai blând (mai călduros şi bogat în precipitaţii) al climei submediteraniene.

Viile din această zonă sunt mai puţin cunoscute si nu au profil bine delimitat.

2.3.4.3. Podgoriile din sud-vestul Transilvaniei

Vinurile de aici se pretează foarte bine la prepararea vinurilor spumante si spumoase, constituind totodată o materie primă convenabilă pentru obţinerea distilatelor (vinarsurilor).

2.3.5. Podgoriile din Câmpia Dunării

Cultura viţei de vie pe aceste locuri este de dată mai recentă, asigurând o utilizare mai bună a unor categorii de terenuri. Ocupă terenurile de câmpie şi terasele inferioare ale Dunării şi ale unor afluenţi. Cea mai mare parte a producţiei este profilată în producerea strugurilor pentru consum în stare proaspătă şi a vinurilor de consum curent şi superioare.

2.5.2.2.  Factorii edafici

Factorii edafici (pedologici) alături de cei humatici aduc o contribuţie considerabilă la creşterea şi fructificarea viţei de vie, condiţionând totodată cantitatea şi calitatea producţiilor de struguri obţinute. Viţa de vie direct şi prin portaltoii folosiţi se caracterizează printr-o mare valenţă ecologo-pedologică, putând fi cultivată aproape pe orice fel de sol cu excepţia celor mlăştinoase şi sărăturoase. Cu toate acestea trebuie avut în vedere că viţele nu răspund în acelaşi mod la orice fel de sol, de aceea şi producţiile de struguri calitativ şi cantitativ variază apreciabil de la un sol la altul. Astfel, cele mai mari recolte se obţin pe cernoziomuri şi cele mai mici pe solurile brun roşcate, brune şi cenuşii. Calitativ cele mai bune vinuri se realizează din strugurii cultivaţi pe solurile brun roşcate şi brune, slab şi mediu (), pe cernoziomuri carbonatice şi mai ales pe solurile unde se găseşte mult calcar, fapt ce explică obţinerea renumitelor vinuri de Cotnari, Murfatlar, Dealu Mare, Alba Iulia, Drăgăşani, Ştefăneşti, etc.. Pentru strugurii de masă rezultate bune se obţin când viţele sunt cultivate pe cernoziomurile şi nisipurile din zona climatică cu multă căldură vara si toamna. În ceea ce priveşte însuşirile fizice, pentru cultivarea viţei de vie sunt recomandate solurile adânci, uşoare, permeabile cu o textură luto-nisipoasă, cea argiloasă fiind puţin favorabilă.

2.5.2.3. Factorii locali

Deşii factorii de ordin orografic şi geografic (relieful, altitudinea, expoziţia, vecinătăţile, etc.) au o influenţă mai redusă, ei pot creea un microclimat specific care se răsfrânge favorabil asupra creşterii şi rodirii viţelor. Din acest punct de vedere, foarte indicate sunt terenurile adăpostite, ferite de curenţi reci de aer, bine însorite, încălzite şi aerisite, ce se obţin când viţa de vie se cultivă pe dealuri şi coline, cu expoziţie sudică, având în vecinătate cursuri de apă, păduri, munţi sau dealuri înalte. Astfel de condiţii se întrunesc în mod fericit în unele localităţi din ţară ca: Cotnarim Murfatlar, Ostrov, Jidvei, etc. unde se obţin struguri sau vinuri de înaltă calitate.

Ampelografia

3.1. Obiectul şi importanţa ampelografiei

Ampelografia reprezintă o disciplină ce studiază speciile şi soiurile de viţă de vie din cultură din punct de vedere morfologic, agrobiologic şi tehnologic în scopul optimizării întregului ansamblu de lucrări şi operaţii la care este supusă viţa de vie pentru valorificarea sa raţională şi la cel mai înaintat grad. Studiile ampelografice au căpătat o răspândire mai mare după atacul filoxerei, deşi erau cunoscute încă de multă vreme. Denumirea a fost atribuită de către Sachs (1661) fiind rezultatul asocierii a două cuvinte  greceşti: ampelor = viţă şi graphein = descriere. Printre lucrările de mare rezonanţă din acest domeniu, cu circulaţie internaţională, se numără si Ampelografia R.S.România, în opt volume, apărută în perioada 1959-1970, care realizează un cuprinzător şi aprofundat studiu ampelografic al sortimentului naţional pe podgorii cu ecosisteme diferite, descriere a 345 de soiuri de viţă de vie.

Studiul strugrilor (UVOLOGIA)

Se ştie că strugurii reprezintă materia primă pentru vinificaţie, dar ei pot avea si alte destinaţii, cum ar fi: prepararea stafidelor, consumul în stare proaspătă sau conservaţi, prelucrarea în produse nealcoolice etc.. În scopul utilizării lor în mod raţional este necesar cunoaşterea cât mai temeinică a însuşirilor de compoziţie şi de calitatea strugurilor diferitelor soiuri de viţă de vie.

Studiul strugurilor din punct de vedere al destinaţiei tehnologice face obiectul uvologiei (uva = strugure), care ia în considerare şi cercetează următoarele caracteristici: compoziţia şi însuşirile mecanice ale strugurilor, compoziţia chimică pe unităţi uvologice, influenţa factorilor de mediu asupra compoziţiei mecanice şi fizico-chimice etc.. În final uvologia trebuie să ducă la repartizarea tehnologică raţională şi economică a strugurilor fiecărui soi de viţă de vie în funcţie de însuşirile şi particularităţile lor.

Ciorchinii reprezintă suportul mecanic al boabelor şi totodată, căile de vehiculare ale substanţelor nutritive din rădăcină către frunze şi boabe. Sunt alcătuiţi din peduncul şi axul (rahisul) cu ramificaţii de diferite ordine. Astfel, dacă la început sunt ierburoşi cu un conţinut ridicat în apă în timpul coacerii şi mai ales aproape de cules trec din starea ierbacee în starea lemnificatăm, cu o scădere apreciabilă a conţinutului în apă, şi deci şi a greutăţii. În categoria zaharurilor (cu o pondere redusă) se remarcă mai ales conţinutul de pentoze şi pentozani (1-2,8 %), se conduc în timpul operaţiei de distilare a tescovinei la formarea furfuralului.

Tabelul 6

Conţinutul strugurilor în flavonoli

(după G.G. Valuiko)

Flavonoli	Soiul Saperavi (negru)		Soiul Rkaţiţeli (alb)
	ciorchini	pieliţe	ciorchini	pieliţe
1	2	3	4	5
Quercitina	0,005	0,009	0,004	0,019
Mericitina	-	0,008	-	-
Total agliconi	0,005	0,017	0,004	0,019
Quercitina	0,075	0,020	0,076	0,012
Izoquercitină	0,104	0,032	0,113	0,072
Miricitină – 3 glucozid	-	0,085	0,189	0,184
Total glucozide	0,179	0,137	0,193	0,103
Total flavonoli	0,184	0,154	0,193	0,103

Flavonele sunt compuşi cu o structură asemănătoare flavonolilor, de culoare galben deschis mai imăportante fiind: hrisolul, apigenina şi luteolina.

Se găsesc tot sub formă de glicozide, glucidul fiind legat la C7 sau C5.

Se găsesc atât în stare liberă, denumite –antocianidine (antacianidele) – cât şi sub formă de heterozizi ca: monoglicozizi, diglicozizi şi derivaţi acilaţi.